Eu, traficantul

Există povestea pe care Tudor Viola, un traficant corpolent, la 40 de ani, o spune din penitenciarul timișorean Popa Șapcă. Și există, la celălalt capăt al realității, povestea pe care polițiștii, procurorii și judecătorii o spun despre ceea ce Tudor Viola a făcut. Între cele două povești, un noian de destine strivite.

Autor: Victor Ilie
Editat de Mona Dîrțu 

Ar fi început în 2005, povestește Tudor Viola, făcând cărăușie. Ducea fetele peste graniță, în Spania, și le preda „unui cunoscut”. “Cunoscutul” acela avea un club, și – a văzut Viola imediat – era cu mult mai bogat ca el. Voia și el să fie bogat, așa că a lăsat cărăușia și s-a avântat în business, pornind cu „un lot de patru femei”. Le-a dus în Spania, apoi în Italia, apoi în Franța. Cu timpul a evoluat și el. Tot mai multe fete, tot mai mănoase locuri – până-n Nisa a ajuns.

I-a fost dor de Coasta de Azur în anii de detenție – de casa lui de-acolo, de lăutarii în care spune că arunca cu mii de euro, dar mai ales de Porsche i-a fost dor. „Diferență mare între Coasta de Azur și Popa Șapcă. Mi-a fost greu prima dată, dar acum m-am obișnuit”, spune.

A fost condamnat de Tribunalul Arad la șapte ani de închisoare pentru trafic de persoane, potrivit sentinței.

Ai deduce, uitându-te la Viola, că familia e importantă pentru el. Pe brațele groase stau două tatuaje stângaci caligrafiate – “Roxana” și “Sebastian”. Copiii lui. E atent bărbierit, tuns militărește și bine parfumat. „Am timp să am grijă de mine”, zice.

Și fizic, dar și intelectual. De când a intrat în închisoare a tot citit, cu creionul în mână, o singură carte. Biblia lui e Codul Penal. Când a fost condamnat, a hotărât că e important să se pună la punct cu legile, ca să știe ce are făcut după eliberare. Să nu mai intre în conflict cu justiția din neștiință. Pretinde chiar, de parcă ar putea să-l creadă cineva, că el n-a știut că traficul de persoane e ilegal – și că dacă știa, n-ar fi făcut niciodată așa ceva.

Despre viața de dinainte de pușcărie povestește, uneori, cu o neașteptată stânjeneală, de parcă i-ar fi rușine cu ce-a făcut. „De multe ori mă întreabă multe dintre femeile care-s gardieni: <<Cu ce ești arestat?>>. Le zic: <<Mi-e și rușine să zic>>”. Stânjeneala apare, înțelegi la un moment dat, din pricina polițistei care-l păzește în timpul interviului; atunci când ești cu el la țigară, între patru ochi, se risipește pe dată. O fi el în pușcărie, lipsit de libertate – dar libertatea de a se lăuda cu „vremurile bune de la Nisa” nu i-a putut-o lua nimeni.

Retail cu femei

Femeile? Simplu. Le cumpăra cu 500 de euro bucata și le ducea peste graniță. Nu-i pare rău, ba chiar crede că le făcea un bine, de vreme ce ele oricum „tot asta făceau și în România, dar acolo se câștiga și mult mai bine”.

Adevărul lui este diferit de al procurorilor, el promitea, de fapt, locuri de muncă, peste hotare, „lângă o plantație de portocali.” Femeile ajungeau, de fiecare dată, nu să culeagă fructe, ci să se prostitueze.

Câte-au fost? Nu-și mai amintește, zice doar că „au fost mulce”; e bănățean, îi vine la îndemână să preschimbe “te” în “ce” – ca-n “Banatu-i fruncea”.

Procurorii au reușit să demonstreze că a traficat doar 16.

În versiunea lui, toată povestea era o afacere win-win. “Făceam jumate-jumate cu ele”, susține. “Se comportau ca și cum ar merge la un serviciu oarecare”. Dar și aici minte, femeilor le lăsa, zic procurorii, maximum 20% din ce produceau într-o zi de muncă.

Bani? Nici nu mai știe câți a făcut, în total, de pe urma fetelor. Se uită, cu coada ochiului, la uniforma de polițist care-l supraveghează și dă o singură cifră certă: 41.800 de euro, onorariile avocaților. Banii s-au dus, de pușcărie nu l-au scăpat.

Viola dă, în schimb, câteva cifre ușor de pus în ecuație. O “fată” avea, în medie, cinci clienți pe noapte. „50 de euro cu clientul în mașină, 100 la cameră și 1.000-1.500 toată noaptea”.

Ascultându-l, ai crede că avea cu fetele o relație obișnuită angajator-angajat. Că el era cel care le ajuta, în fond, să câștige un ban – părerea lui e că așa, singură, „femeia care muncește n-are cum să se îmbogățească niciodată”. „Le respectam, doar ele îmi aducea banii în buzunar. Trebuia ca s-o respect, să am grijă de ea cu cadouri, cu aur și așa mai departe.”

Dar le mai și bătea. Din declarațiile victimelor reiese că tuturor le era frică de el, iar când lucrurile mergeau prost, le mai și pocnea. Cel mai des, însă, își bătea concubina, în fiecare zi în care banii nu erau suficienți. „Pentru a induce frică în rândul celorlalte fete.”

Prima migrație: din Spania în Italia

În perioada lui de glorie, 2005-2006, piața prostituatelor din Spania era controlată de Ion Clămparu, interlop celebru din Sibiu, care a fost căutat ani întregi de Interpol. Clămparu era în altă ligă: pusese bazele unei rețele de trafic de persoane care acoperea Europa și America de Nord; a fost prins de poliția spaniolă abia în septembrie 2011, judecat și condamnat la 30 ani de închisoare.

Cum Viola era abia la început, s-a reorientat spre Italia, unde extinderea lui Clămparu fusese limitată de mafia italiană. Aveau loc și proxeneți mai mărunți acolo, iar Viola și-a creat acolo mica lui rețea.

Lua “pur și simplu” femeile, cu 500 de euro fiecare, din România, de la “un apropiat”. Le aducea cu o mașină în Italia și le caza fie la Brescia, fie la Bergamo, în apartamente închiriate. Seara parcurgeau câteva zeci de kilometri, până la Milano, unde mergeau “să muncească” – făceau naveta pentru a-și pierde urma, în caz că ar fi fost urmărite de polițiștii care l-ar fi căutat pe capul rețelei. Fetele mergeau cu mijloace de transport în comun, iar Viola le supraveghea din propria mașină. Nu intra în contact cu ele niciodată înainte să ajungă la destinație. Fetele, la rândul lor, erau atente la mișcările carabinierilor, ca și Viola, care spune că îi observa pe polițiștii în civil de pe teren. „Simt poliția de la distanță, am o alergie față de ei”, râde el (a uitat ce susținea la un moment dat, că n-a știut că traficul de persoane e ilegal). Râde și polițista care-l supraveghează.

Nici în orașul destinație fetele nu mergeau direct la apartamentele închiriate de Viola: se plimbau mai întâi o vreme, asigurându-se că nu e nimeni pe urmele lor. Banii făcuți în fiecare noapte îi predau unei femei, omul de încredere al lui Viola – nici ea nu intra în contact direct cu el, povestește, ci îi punea în pachete de țigări pe care le lăsa în restaurante sau prin coșuri de gunoi dinainte stabilite. Viola venea din spate și-și lua prada.

Uneori, de dragul libertății, e bine să renunți la bani. Cel puțin pe moment.

„Sun pe una dintre femei, că trebuia să ne întâlnim într-un bar. Și acolo nu te vedeai. Îți lăsa pachetul de țigări [cu banii] sub masă, sau îl arunca pe stradă. Și mergeam în urma ei și luam pachetul de țigări. Și în el erau banii făcuți pe noaptea aia. Și îmi parchez mașina și, zic, mai stau un pic, nu intru în bar. Apar trei civili. Se parchează înaintea mea cu câteva mașini. Și am văzut c-o iau pe jos, se duc țintă spre bar. Eu acuma iau telefonul și zic: sunt trei persoane, civilii nu umblă singuri – doi sau trei. Sunt trei persoane, și prea hotărât merg la bar. Au trecut pe lângă mine și s-au dus la bar și au văzut că femeia, stătea singură. Și stăteau și ei afară, să aștepte. Voiau să vadă cu cine se întâlnește femeia. N-am mai stat acolo, că altfel de-atunci picam în pușcărie. Deci aveam simțul ăsta cu poliția”.

„Am fost în război cu albanezii“

Pe lângă poliție, din cauza căreia pusese la punct acest mecanism, Viola se lupta și cu competitorii de pe străzile Italiei, unde crima organizată e dominată de clanurile sudiste și, într-o oarecare măsură, de interlopii albanezi. În urmă cu doi ani, o victimă a traficului de persoane povestea că a asistat la uciderea, în plină stradă, a unei prostituate; traficantul ei, un român, refuzase să plătească taxa de protecție unui clan de albanezi care controla câteva bulevarde din Roma.

Viola spune că și el a fost împușcat de albanezi, dar a supraviețuit. „Am fost în război cu albanezii”, zice. „Italia este dominată de albanezi”. Crede că unul din cinci traficanți români le plătește acestora taxă de protecție. Pentru fiecare femeie pe care o scoate la stradă, traficantul român plătește albanezilor 25 de euro. I se spune “preț de expoziție”.

De la taxa de protecție, bineînțeles, a intrat și el în conflict cu albanezii. S-a bătut cu unul dintre ei în Milano, iar asta i-a periclitat libertatea de a opera pe acea piață. „N-am vrut să plătesc locul, 25 de euro pe seară de femeie, așa că au venit și mi-au amenințat femeile. Au scos pistolul pe geam și au zis: <<Unde-i românul vostru, peștele vostru? Când îl prind, îl omor>>”.

Era prin zonă când s-a întâmplat asta – își survola teritoriul, ca de obicei, din mașină, căutând potențialii polițiști în civil. „Eram în jurul lor, să nu se ia de ele cineva”, spune. Atunci l-a sunat fata care fusese amenințată. „Vezi că în a treia mașină din fața ta e albanezul ăla care ne-a mai amenințat, a scos și acum pistolul”, i-a spus. Viola spune că nu s-a speriat; dimpotrivă, zice, l-a întărâtat.

„Și m-am dus după el, i-am tras mașina în față, l-am blocat și m-am dus să-l scot din mașină, dar a scos pistolul și a tras. M-a prins în mână. I-am luat arma și i-am numărat dinții eu după”, povestește mândru. Împușcătura în braț n-a fost gravă. Dar l-a făcut să ia o decizie: să părăsească Italia și să se mute, cu toată rețeaua de femei traficate, pe Coasta de Azur, la Nisa.

„Aveam un om de-al meu din poliție”

În Riviera Franceză a trebuit să-și adapteze modul în care opera la specificul locului: aici polițiștii se foloseau de interceptări telefonice pentru a-i descoperi pe traficanți. Viola a aflat asta de la alți traficanți, care la rândul lor știau de la polițiști.

N-ar fi fost traficant atâta vreme, spune, fără ajutorul unor oameni din interiorul poliției, care i-au dat informații despre colegii lor – cu sau fără uniformă – din teren. Susține că o dată, în 2007, când încă era la Franța, prietenii lui din Ministerul de Interne din România au fost cei care i-au scăpat pielea. Era și el prin zonă când au fost arestați, chiar în Nisa, mai mulți membri ai clanului Ghenosu din Târgoviște – interlopi celebri în Dâmbovița pentru actele lor de violență și pentru prietenia cu clanul Corduneanu din Iași.

„Ai lui Ghenosu stăteau toți într-un hotel. Înainte de a fi arestați, toți polițiștii români și cei francezi stăteau în hotelul de vizavi, iar eu aveam un om de-al meu din poliție care mi-a zis că urmează operațiunea”, spune Viola. “Și am stat liniștit zilele alea”.

Folosește des formularea „aveam un om” când se referă la oamenii legii care-l ajutau. Avea un om și în Poliția de Frontieră, susține, care l-a ajutat să fugă din țară atunci când pe numele lui a fost emis mandatul de arestare. Se întâmpla în 2006.

A fost prins în martie 2010, pe 26 august, la ora 5:48. Ține minte cu precizie ora arestării. Era într-un „PECO”, în Slovenia, unde polițiștii făceau o razie. I-au verificat mașina. Și cum numele lui figura pe lista Interpol, l-au arestat. Ce n-au reușit carabinierii, mafia italiană, clanurile albaneze, polițiștii francezi au reușit slovenii. Nu știe nici azi de ce n-a fugit, „că doar aș fi putut, era pădure multă în jur”.

Epilog

Viola a fost eliberat în luna mai a acestui an, după doar cinci ani de detenție, pentru „bună purtare”, iar la începutul lunii iunie era deja în Nisa, în afaceri, pe „ru de france”, cum scrie pe Facebook. Și-a înființat, susține, o firmă de salubrizare și neoficial face și comerț cu mașini la mâna a doua. Spune că afaceri despre care scrie în Codul Penal nu mai vrea să facă, pentru că „îs giană ăștia pe mine perioada asta”.

Tudor Viola n-a regretat niciodată nimic. În versiunea lui de adevăr, n-a făcut decât să ia niște prostituate de pe străzile României și să le ducă în lumea bună, pe Coasta de Azur.

Tot ce ați citit e doar varianta cu care defilează Viola, pentru că procurorii antimafia care l-au condamnat au o altă poveste. Cu limbajul lor de lemn, procurorii DIICOT Arad, numindu-l pe personajul nostru sec V.T., susțin că, Viola „făcea parte dintr-o rețea de traficanți de persoane, care în perioada iulie 2005 – aprilie 2006, concomitent sau la intervale de timp diferite, dar în baza aceleași rezoluții infracționale, a recrutat și transportat mai multe tinere în Spania și Italia, prin promisiunea obținerii unui loc de muncă în străinătate, iar ulterior le-a constrâns să practice prostituția, în scopul obținerii de beneficii financiare.”

În septembrie 2005, Viola, după ce i-a făcut toate actele unei anume Teona, care nu avea documente de identitate, i-a promis un job în Italia. După ce a ajuns acolo, a cazat-o pe aceasta în același apartament în care mai stătea și partenera lui de viață, K.A.M, dar și alte două femei. Seara, însă, Viola le-a anunțat pe toate că „nu vor merge la cules de portocale, ci la drum, pentru a face bani.”

Teona nu a putut fugi pentru că avea o datorie la Viola. 560 de euro. Atât au costat actele pe care Viola i le-a făcut în România. Dacă ea n-ar fi vrut să facă ce i-a zis Viola, acesta i-a transmis simplu că „o încurcă rău.”

Și ca tot mecanismul să funcționeze sigur, Viola i-a păstrat ascuns pașaportul, iar când Teona a fost gata fardată și aranjată a primit un pachet de șervețele și unul de prezervative și a fost trimisă „la muncă.”

Teona ar fi putut să își plătească repede datoria de 560 de euro, teoretic, pentru că în mai puțin de o lună i-a băgat lui Viola în buzunare peste 10.000 de euro. Datoria a fost, însă, doar un pretext pentru cel care a zis despre victimele sale că „oricum se prostituau și în România.” Acel „jumate-jumate” de care vorbea Viola înseamnă, de fapt, că lui îi reveneau 9.000 de euro, iar victimelor câte 1.000 de euro.

Când Viola nu era mulțumit de „încasări” o bătea în fața celoralte victime ale sale pe iubita lui, K.A.M., pentru „a le insufla celoralte femei temerea față de el, în scopul de a obține cât mai mulți bani din exploatarea lor sexuală.”

La fel s-a întâmplat și cu celelalte femei, despre care Viola spunea „nu mai știe câte au fost”: lângă o plantație de portocali, cu șervețele și prezervative. O parte dintre ele au făcut „jumate-jumate” cu el, dar în aceleași proporții, 90/10.