Cum poți ajuta și cum se poate ajuta singură o victimă

CUM AJUTĂ LEGEA

Ce poate face o victimă a violenței domestice din punct de vedere legal?

În caz de violența în familie, victimele pot apela la autoritățile și instituțiile statului cu atribuții în domeniu, fie la furnizori de servicii sociale privați (ONG-uri) în vederea apărării și respectării drepturilor acestora.

Violența în familie este reglementată în legislația din România prin Legea specială 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie republicată, care statuează atât drepturi pentru victime, cât măsuri de prevenire și intervenție în cazurile de violență în familie.

Potrivit Legii 217/2003 republicată, violența în familie poate să ia forma violenței fizice, verbale, psihologice, sexuale, economice, socială sau spirituală. Toate aceste forme de violență reprezintă nerespectarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii private ale victimei.

În vederea soluționării situațiilor de abuz victima poate apela, în funcție de relația pe care o are victima cu abuzatorul, din punct de vedere al accepțiunii legale a „membrului de familie”, la următoarele pârghii legale:

LEGISLAȚIA CIVILĂ

Victima poate solicita emiterea unui ordin de protecție (un instrument de apărare) împotriva agresorului care:

• se emite la cererea victimei de către instanţa de judecată;
• se emite în regim de urgenţă;
• este scutit de taxa de timbru;
• se emite pe o durată de maxim 6 luni;
• este executoriu şi se pune în aplicare de îndată de către organele de poliţie;
• dacă pericolul persistă, victima poate solicita un nou ordin de protecţie.

Ordinul de protectie are ca scop protejarea persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei pentru a  înlătura starea de pericol.

Prin ordinul de protecţie instanța poate să dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri – obligaţii sau interdicţii dintre următoarele:

1. evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

2. reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

3. limitarea dreptului de folosinţă a agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

4. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

5. interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

6. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

7. obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

8. încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

De asemenea pe lângă oricare dintre măsurile de mai sus instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

LEGISLAȚIA PENALĂ

Violența în famile este prevăzută ca infracțiune în Codul Penal la art. 199. În vederea sancționării actelor de violență ale agresorului, victima se poate adresa Poliției sau parchetelor de pe lângă judecătorii formulând o plângere penală împotriva agresorului pentru lovire și alte violențe, vătămare corporală etc. În funcție de formele abuzurilor la care este supusă victima violenței în familie poate formula plângere penală și pentru infracțiuni ca viol, agresiune sexuală, lipsire de libertate, amenințare, șantaj, hărțuire, rele tratamente aplicate minorului sau altele.

Victima violenței în familie poate solicita sprijinul serviciului de urgență 112 în vederea intervenției imediate a Poliției.

CUM SE AJUTĂ SINGURĂ VICTIMA – UN PLAN DE PROTECȚIE

Ce poate face o victimă care pleacă de acasă sau vrea să plece de acasă? Cum să se pregătească, la cine să apeleze?

Este bine ca victima să își elaboreze un scenariu de protecție, mai ales că aceasta și-a dezvoltat deja niște strategii pentru a face față situației. Un scenariu de protecție îi permite să reacționeze rapid odată cu apariția primelor semne de violență.

Astfel că victima ar trebui să:

– Să noteze numerele de telefon importante (Poliție, centru de găzduire, urgențe) și să le pună într-un loc confidențial ușor de accesat de ea sau, și mai bine, să le învețe pe dinafară;
– Să ia contact repede cu un serviciu specializat;
– Să le vorbească apropiaților și nu numai despre situația sa;
– Să identifice persoanele de încredere (apropiați și profesioniști);
– Să stabilească un mod de comunicare în caz de urgență cu o persoană apropiată care ar putea să apeleze serviciul de urgență 112 în locul victimei;
– Să-și informeze copiii despre modul de a reacționa în cazuri de violență: să se refugieze la vecini, să sune chiar ei la 112 etc.
– Să-și pregătească o geantă cu lucruri esențiale (acte de identitate, acte de proprietate, acte bancare, alte acte personale și ale copiilor, stricul necesar pentru copii, câteva haine etc.) pe care să le depoziteze într-un loc sigur (la domiciliu, la apropiați);
– Să adune probe pentru a putea obține un ordin de protecție:

• Acte medicale din care să rezulte traumele fizice sau un certificate medico-legal;
• Mesaje transmise de agresor (sms-uri sau e-mailuri);
• Înregistrări audio transcrise de firme autorizate (conversațiile cu agresorul);
• Înscrisuri emise de bănci care să ateste că agresorul i-a blocat accesul la veniturile familiei;
• Înscrisuri din care să rezulte că agresorul nu mai contribuie la veniturile familiei sau la întreținerea minorilor;
• Raport sau fișă de evaluare psihologică sau psihiatrică din care să rezulte traumele suferite;
• Înscrisuri medicale care să ateste afecțiuni psihice ale agresorului – dacă este cazul;
• Dovada formulării de plângeri penale împotriva agresorului sau sancțiuni aplicate acestuia pentru alte acte de violență.

– Să adune martori care au fost de față la actele de violență. Copiii nu pot fi audiați ca martori.

CUI I SE POATE ADRESA VICTIMA

Cu cine ar trebui să vorbească victima dacă nu este pregătită încă să ajungă la Politie? Ce sfaturi să-i dăm?

De multe ori decizia de a face ceva în vederea ieșirii din situația de abuz sau de a sancționa agresorul este o decizie dificilă pentru victime întrucât acestea au o stimă scăzută față de sine, nu au încredere în forțele proprii, nu au încredere în autorități și nu cred că există rezolvare pentru problemele lor.

Chiar dacă nu dorește să întreprindă niciun demers împotriva agresorului sau nu are încă resursele și informațiile necesare să iasă din relația abuzivă, ea trebuie să fie informată asupra soluțiilor legale și a serviciilor existente pentru ea.

Victima se poate adresa unui ONG de profil pentru a afla care sunt drepturile și ce servicii poate accesa, se poate informa singură cu ajutorul internetului sau discutând cu apropiații, prietenii.

Servicii de ajutor

• Serviciul De Urgență 112
• Orice unitate spitalicească cu serviciu de primiri urgențe
• Secțiile de poliție
• Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici”
• Centre care pot ajuta victimele și le pot îndruma – o hartă la nivel național.

CUM POȚI AJUTA TU

Ce poate face o persoană care observă o victimă sau crede că cineva poate să fie o victimă?

Oricine este martor la scene de violență ar trebui să apeleze în primul rând la numărul de urgență 112 – a interveni între abuzator și victimă nu este întotdeauna cea mai bună soluție, întrucât acest lucru poate agrava situația și, mai mult decât atât, poate degenera în alte forme de violență.

Dacă avem bănuiala că cineva este victimă a violenței în familie, îi putem oferi un sprijin, îi putem spune unde se poate adresa pentru a primi ajutor specializat, dar aceste lucruri se întâmplă numai dacă persoana în cauză este dispusă să vorbească despre problema ei.

Nu o putem forța să facă ceva ce nu își dorește sau de care nu este încă pregătită și nici nu îi putem încălca intimitatea încercând să îi oferim soluții și rezolvări atunci când nu avem o imagine de ansamblu asupra problematicii cu care se confruntă.

E treaba noastră, a tuturor, să semnalăm abuzurile la care suntem martori direcți sau indirecți.

RECUNOAȘTEREA UNEI VICTIME

– Plângeri vagi: „Am probleme acasă” și simptome cronice fără cauză fizică aparentă;

– Răni vechi, repetate și care nu se justifică prin „Am căzut pe scări”;

– Lipsă de încredere și de stimă în sine: „Nu e așa grav, nu știu dacă este important”;

– Culpabilizare, rușine, subestimarea sinelui: „E vina mea”;

– Tulburări emoționale: stres, apatie, confuzie, depresie, detașare, gânduri suicidare;

– Alte probleme: migrene, dureri de burtă, tulburări de somn sau de alimentație, oboseală cronică;

– Manifestări de teamă – tresăriri la zgomote;

– Neputință și resemnare: „Nimeni nu poate face oricum nimic”;

– Izolare socială;

– Orice formă de dependență (financiară, afectivă, de medicamente etc.)

Informații de bază de la Mihaela Mangu, Asociația ANAIS, care oferă consiliere și îndrumare victimelor violenței domestice: femei, copii și bărbați.